Programul este adresat atât elevilor aflați în clasa a XII-a, cât și absolvenților cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta maximă 23 de ani, care își doresc o carieră în domeniul securității naționale.
Pentru anul universitar 2024-2025, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează cursuri universitare de licență, după cum urmează:
- Pentru formarea ofițerilor operativi – specializarea Operațiuni de intelligence
- Pentru formarea ofițerilor analiști – specializarea Studii de securitate și informații
Candidații interesați se pot înscrie în procesul de selecție, prin transmiterea, până la data de 31.12.2023, a unui CV, la adresa [email protected] cu titlul „Licență ANIMV Nume și prenume” și cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localității unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI.
În urma promovării tuturor etapelor procesului de selecție, candidații validați vor participa la concursul de admitere.
Detalii privind calendarul, numărul de locuri și metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere la studiile universitare de licență vor fi publicate pe site-ul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”.
Detalii privind selecția pe www.sri.ro.

* Procesul de selecție a candidaților pentru studii universitare de licență la ANIMV pe locurile dedicate altei instituții decât SRI se organizează de către instituția respectivă.
** În acest interval, vor fi publicate Oferta Publică de Școlarizare și Metodologia de organizare și desfășurare a concursului de admitere în anul 2024-2025.
*** Înmatricularea se va realiza conform Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului de admitere în anul 2024-2025.
Contact instituţii beneficiare: