Programul de conferințe lunare ale Şcolii doctorale, edițiile ianuarie și februarie 2017

Şcoala doctorală Informații și securitate națională organizează în anul 2017 conferințe lunare în scopul creării premiselor pentru performanță și competitivitate în mediul academic naţional. De la începutul anului, sub egida  Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, s-au desfășurat două astfel de conferinţe, adresate studenţilor, cercetătorilor şi specialiştilor în domeniu.

 

Ianuarie 2017: Schimbarea ordinii internaţionale: rolul Statelor Unite ale Americii

În cadrul primei conferințe, desfăşurate la 9 ianuarie 2017, în colaborare cu Colegiul Național de Informații (CNI), cu participarea rectorului ANIMV, dl col. Niculae IANCU şi a directorului CNI, dl conf. univ. dr. Iulian FOTA, dl Seth CROPSEY, Senior Fellow, director al Center for American Seapower din cadrul Hudson Institute, a conferenţiat pe tema „Schimbarea ordinii internaţionale: rolul Statelor Unite ale Americii”.

Având o bogată experienţă atât în domeniul public, cât şi privat, autor a numeroase articole pe teme de securitate naţională şi politică externă publicate în Foreign Affairs, The Public Interest, Wall Street Journal, Washington Post, Washington Times, Commentary, Seth Cropsey acoperă arii de expertiză în Politică Externă, Terorism, Strategii de apărare, Alianţe de securitate, Securitate Naţională. Totodată, este un foarte bun cunoscător al evoluţiilor de securitate din zona Mării Negre, al intereselor de securitate ale României, fiind de altfel coautor al studiului „Why The Black Sea Matters”, publicat în iunie 2016 de New Strategy Center, Center for American Seapower, Hudson Institute.

 

Februarie 2017: De la „sfârşitul vacanţei strategice” la „sfârşitul lumii”: schimbarea ordinii internaţionale

Cea de-a doua conferință a avut loc la 1 februarie 2017,  cu tema De la „sfârşitul vacanţei strategice” la „sfârşitul lumii”: schimbarea ordinii internaţionale, susținută de către dl conf. univ. dr Iulian FOTA.

În cadrul acesteia, conf. univ. dr FOTA le-a prezentat doctoranzilor ANIMV elementele principale ale teoriei sale explicative referitoare la schimbarea ordinii internaţionale. Construită în jurul celor două mari idei ale domniei sale, „sfârşitul vacanţei” şi „sfârşitul lumii”, prezentarea a explicat transformările epocale prin care trece sistemul global, centrul de interes fiind civilizaţia  occidentală. Nu în ultimul rând, prelegerea a inclus şi evaluarea consecinţelor pe care toate aceste dramatice schimbări le au sau le pot avea asupra României şi securităţii sale naţionale.

A doua parte a evenimentului a fost dedicată discuţiilor, întrebărilor doctoranzilor, comentariilor, astfel încât principalele probleme teoretice sau practice ridicate de către conferenţiar să fie cât mai bine explicate şi înţelese. În finalul activităţii, conf. univ. dr Iulian FOTA şi-a prezentat succint câteva dintre studiile ştiintifice realizate în anul 2016, atât în ţară, cât şi în străinătate, în colaborare cu parteneri din România, Polonia, Turcia, SUA. Aceste analize au vizat teme de interes pentru zona de securitate naţionala a României precum NATO, Marea Neagră sau strategia de apărare naţională.