În cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, la 1 septembrie 2020, a fost organizată ceremonia de absolvire a studiilor universitare de licenţă, promoţia 2020, intitulată „ALEXANDRU IOAN CUZA”.

Sentimentele de emoție ale proaspeților absolvenți au fost împărtășite cu adjunctul directorului Serviciului Român de Informații, domnul general de brigadă Cristian BIZADEA, rectorul Academiei, domnul prof. univ. dr. Adrian-Liviu IVAN, cadrele didactice, precum și cu reprezentanți ai instituţiilor partenere din sistemul naţional de siguranţă, apărare şi ordine publică, pentru care Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” pregătește ofițeri în arma „informații”.

Cuvântul de deschidere al festivității de absolvire 2020 a aparținut rectorului Academiei, care a punctat importanța momentului pentru tinerii absolvenți. Aceștia au primit cuvinte de laudă pentru responsabilitatea de care au dat dovadă pe parcursul pregătirii lor profesionale și au fost îndrumați pe drumul către performanță.

Domnul general de brigadă Cristian BIZADEA, adjunctul directorului SRI, a luat cuvântul și a subliniat importanța, deloc întâmplătoare, a alegerii numelui promoției – „Alexandru Ioan Cuza”, amintind că în acest an se împlinesc 200 de ani de la nașterea fondatorului României moderne, domnul Principatelor Unite. Cunoașterea și perseverența către excelență au fost marcante în cadrul ceremoniei, prin conferirea de premii de către conducerea Serviciului Român de Informații pentru șefii de promoție de la cele două specializări Studii de Securitate și Informații și Psihologie – Informații.

 

Ca legământ nescris al tinerilor absolvenți, aceștia și-au propus să-și depună toată priceperea, perseverența și profesionalismul pentru îndeplinirea misiunii de onoare ce le revine ca ofițeri și să devină repere, discrete și secrete, în activitatea de intelligence.