Festivitatea de absolvire a promoției 2016 „Carol I – 150” a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”

Astăzi, 28 iulie, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” au avut loc festivitatea de absolvire a studiilor universitare de licență și ceremonia de înaintare în grad a unei noi promoții de tineri ofițeri.

La festivitate au participat, alături de conducerea Serviciului Român de Informații, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de securitate națională  și ai mediului academic civil și militar, precum și membri ai familiilor absolvenților.

Cu acest prilej, directorul SRI, Eduard Hellvig, a subliniat forța vocației profesiei de ofițer de informații și importanța contribuției instituțiilor din cadrul sistemului de securitate națională la consolidarea statului român și apărarea Constituției, reperul fundamental al societății democratice. Domnul Eduard Hellvig a menționat necesitatea contribuției generațiilor de tineri ofițeri la creșterea prestigiului și performanței instituțiilor aflate în serviciul cetățenilor.

Rectorul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, Niculae Iancu, i-a îndemnat pe tinerii absolvenți să acționeze cu responsabilitate, competență, altruism și devotament față de țară și poporul român, într-un context operațional complex potențat de transformările mediului de securitate. Totodată, a mulțumit în numele întregii comunități academice atât instituțiilor partenere, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției, cât și conducerii Serviciului Român de Informații, pentru sprijinul permanent și necondiționat în implementarea standardelor de calitate și competitivitate ale învățământului superior de informații și securitate națională.

Promoția 2016 a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” poartă numele principelui Carol, la 150 de ani de la urcarea acestuia pe tronul României.