Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este o componentă esenţială a Serviciului Român de Informații. În acest cadru, abordăm activitatea de intelligence din punctul de vedere al educării și formării viitorilor și actualilor ofiţeri de informaţii, dar și al cercetării și cunoașterii aprofundate a domeniului intelligence și securitate. Depășim bariere și formăm caractere. Cei care ne trec pragul beneficiază atât de pregătire academică, cât și de dezvoltare personală.
În cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” se desfășoară studii universitare de licență în domeniul științe militare, informații și ordine publică, studii universitare de master profesional (care se adresează absolvenților de studii de licență care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informații), studii universitare de master pentru promovarea culturii de securitate în societatea civilă (a căror absolvire nu implică încadrarea în Serviciul Român de Informații), studii universitare de doctorat și studii postuniversitare.